În după-amiaza zilei de 26 august 2010 marea majoritate din cei peste 200 de creştini ortodocşi din ţară care au participat la Conferinţa „Nu - vaccinurilor obligatorii" au mers la Ministerul Sănătăţii pentru a protesta şi a înmâna direct ministrului un demers semnat de 11 organizaţii non-guvernamentale (printre care şi Publicaţia Periodică „Toaca") cu privire la modificarea legii ce se referă la obligativitatea vaccinării copiilor.
11 organizaţii neguvernamentale din Moldova solicită Parlamentului Moldovei şi Ministerului Sănătăţii să modifice legea privind supravegherea de stat a sănătăţii publice, astfel încît vaccinarea copiilor să nu mai fie obligatorie.
Astăzi, 26 august 2010, peste 200 de creştini din toată ţara au participat la 
Publicăm câteva impresii despre sărbătorirea Învierii Domnului în biserica veche din cimitirul lagărului. Aceasta a fost unica slujbă de Paşti săvârşită la Solovăţul transformat în închisoare.
Arhiepiscopul Ilarion (Troiţki) (ulterior canonizat ca nou mucenic) a obţinut învoire de a participa la slujbă nu numai pentru slujitorii altarului, ci şi pentru ceilalţi deţinuţi. A convins şeful lagărului să împrumute pentru o noapte steagurile, crucile şi potirele din muzeu, dar a uitat să ceară şi veşmintele. Să intervină a doua dată nu mai era posibil. Dar am depăşit această situaţie. L-am chemat de urgenţă pe cunoscutul spărgător, prietenul nostru Volodea Bedrut. În timp ce glumeţul Glubokovski sustrăgea atenţia directorului muzeului Vasika Ivanov cu pătăranii, Bedrut lucra în sudoarea frunţii şi, din scrinuri şi vitrine, erau scoase veşmintele scumpe, între care epitrahilul mitropolitului Filip Klâcev. Dimineaţa totul a fost pus la loc în acelaşi mod.
Această slujbă a fost unică în felul său. Zeci de episcopi au mers în fruntea procesiunii pascale. Sfeşnicele vechi ardeau aidoma unor flori nemaivăzute ale Sfintei Nopţi, lumina lor licărind pe steagurile cu chipul Mântuitorului şi al Preacuratei Maicii Lui.
Nu au bătut clopotele: ultimul clopot, rămas după devastarea mănăstirii din 1921, a fost scos în 1923. Dar, cu mult înainte de miezul nopţii, şiruri nesfârşite de umbre sure au început să se strecoare spre biserică de-a lungul zidului construit din pietre enorme al cremlinului, de-a lungul turnurilor severe. Puţini de tot au reuşit să intre în biserică. Nu au încăput nici măcar clericii, fiindcă atunci, la Solovăţ, erau peste 500 de slujitori ai altarului.
Din porţile larg deschise ale vechii biserici, strălucind cu mii de culori, a pornit o procesiune nemaiîntâlnită. Înconjuraţi de sfeşnice şi făclii, mergeau şaptesprezece episcopi în veşminte, peste 200 de ierei şi tot atâţia călugări, iar, după ei, - nesfârşitele rânduri de deţinuţi, ale căror inimi şi cugete, în acea noapte minunată, erau îndreptate spre Hristos-Mântuitorul. Sărbătoreşte au ieşit din uşile bisericii strălucitoarele steaguri, cusute de meşterii Marelui Novgorod, într-un impresionant joc de lumini ardeau făcliile-sfeşnice dăruite mănăstirii de un doge din Veneţia, eliberate din întuneric, au înflorit sfintele mantii şi văluri, brodate de degetele subţiri ale prinţeselor din Moscova.
Hristos a înviat!
Puţini au auzit cuvintele Bunei Veşti, spuse în biserică, dar toţi le-au simţit cu inima şi, deasupra tăcerii înzăpezite, ca un val zgomotos, triumfând sub cupola de foc a cerului aureolat, s-a răspândit răspunsul: „Adevărat a înviat!".
Şi-au făcut semnul crucii condamnaţii la moarte din adâncul celulelor. Cuvintele făgăduinţei Vieţii Veşnice au fost şoptite de buzele albe şi sângerânde ale bolnavilor de scorbut. Cu cântarea biruitoare despre călcarea, înfrângerea morţii mergeau cei care în fiecare clipă erau ameninţaţi de ea. Cânta toată lumea.
Corul triumfător al celor „din mormânturi" slăvea şi înălţa viitoarea lor înviere - inevitabilă şi de neoprit de forţele răului. Şi se ridicau pereţii închisorii clădiţi cu mâini mânjite de sânge. Sângele vărsat în numele Dragostei dăruieşte viaţă veşnică şi plină de bucurie. Chiar dacă trupul tânjeşte în închisoare, Duhul este liber şi veşnic. Nu există nici o putere care l-ar putea stinge. Duhul nu poate fi ferecat - el va învia în viaţa cea veşnică a Binelui şi a Luminii!
„Hristos a înviat din morţi...", cântau cu toţii: şi bătrânul general, care abia mergea, şi uriaşul belarus, şi cei care au uitat cuvintele rugăciunii, şi cei care, poate, le-au luat în deşert... Ca o mare putere a veşnicului şi nestinsului Adevăr răsunau ele în acea noapte - „...şi celor din mormânturi viaţă dăruindu-le!". Bucuria nădejdii cuprindea inimile chinuite ale deţinuţilor. Suferinţele şi închisoarea sunt vremelnice şi nu veşnice. Iar viaţa Duhului Luminos al lui Hristos este fără de sfârşit. Vom muri, dar vom învia din morţi. S-au risipit pereţii, care separau cândva cinovnicul din Peterburg de ţăranul din Kaluga, cneazul-rurik de simplul Ivan. În cenuşa învechită a orbirii, grijii de multe şi a minciunii s-au aprins scânteile Veşniciei şi ale Luminii Dumnezeieşti.
Hristos a înviat!
Boris ŞIREAEV
În imagine: Mesteacănul în formă de cruce de pe insula pătimirii