În după-amiaza zilei de 26 august 2010 marea majoritate din cei peste 200 de creştini ortodocşi din ţară care au participat la Conferinţa „Nu - vaccinurilor obligatorii" au mers la Ministerul Sănătăţii pentru a protesta şi a înmâna direct ministrului un demers semnat de 11 organizaţii non-guvernamentale (printre care şi Publicaţia Periodică „Toaca") cu privire la modificarea legii ce se referă la obligativitatea vaccinării copiilor.
11 organizaţii neguvernamentale din Moldova solicită Parlamentului Moldovei şi Ministerului Sănătăţii să modifice legea privind supravegherea de stat a sănătăţii publice, astfel încît vaccinarea copiilor să nu mai fie obligatorie.
Astăzi, 26 august 2010, peste 200 de creştini din toată ţara au participat la 
Multe se pot învăţa din exemplul Sf. Ioan Gură de Aur privitor la relaţia dintre Biserică şi Stat şi despre modul cum trebuie să se poarte un adevărat păstor, din fragmentul de mai jos:
...Împărăteasa nu înceta a face supărare contra fericitului Ioan şi din zi în zi se înmulţeau mânia şi răutatea în inima ei asupra plăcutului lui Dumnezeu, care era fără de răutate şi drept. După puţină vreme, împărăteasa a trimis la Sfântul Ioan, pe de o parte cu îngrozire, iar pe de alta, cu momeli, zicând: încetează a te mai împotrivi nouă şi nu te mai atinge de lucrurile cele împărăteşti, că nici noi nu ne atingem de lucrurile cele bisericeşti şi te lăsăm singur să le îndreptezi. Încetează de a mă mai face pe mine pildă tuturor prin biserici, vorbind de mine şi mustrându-mă. Pentru că eu, până acum, te aveam pe tine ca pe un părinte şi-ţi dădeam cinstea ce ţi se cuvenea; iar dacă nu te vei îndrepta şi nu vei fi mai bun către noi, atunci să ştii că nu-ţi voi răbda mai mult.
Sfântul Ioan, auzind aceste cuvinte de la împărăteasă, s-a mâhnit foarte şi, oftând greu, a zis către cei trimişi: „împărăteasa (a se citi Statul, care uneori se poate numi şi „democratic") voieşte să fiu ca un mort, care nu vede nedreptăţile ce se lucrează şi nu aude glasurile celor asupriţi şi ale celor ce plâng şi suspină, şi nu face mustrări celor ce greşesc. Dar de vreme ce sunt episcop şi mie îmi este încredinţată purtarea de grijă pentru suflete, sunt dator a privi cu ochi neadormiţi asupra tuturor, a asculta cererile tuturor, a învăţa pe toţi şi a certa, iar pe cei ce nu se pocăiesc, a-i mustra. Pentru că ştiu că a nu mustra fărădelegile şi a nu certa pe cei ce fac rele este dovedită pierzare şi mă tem că dacă vom tăcea noi pentru cele ce se fac cu nedreptate, să nu se zică şi despre noi cuvântul acesta al lui Iosie: Preoţii au ascuns calea Domnului.
Dacă împărăteasa nu se ştie că a făcut ceva rău, nici că a făcut nedreptate cuiva, apoi pentru ce se mânie asupra mea, care învăţ pe popor să se abată de la toată nedreptatea? S-ar fi cuvenit mai bine să se bucure, pentru că n-a făcut nedreptate, căci eu nu mă lenevesc a învăţa pentru mântuirea poporului peste care ea împărăţeşte. Iar dacă ea este vinovată de păcatele acelea pe care cu cuvinte povăţuitoare mă sârguiesc a le dezrădăcina din inimile oamenilor, apoi să ştie că eu nu o mustru pe dânsa, nici nu îi fac necinste, ci singure faptele ei o mustră şi-i aduc mare necinste şi ruşine sufletului ei. Deci, poate să se mânie împărăteasa cum voieşte, eu nu voi înceta a grăi adevărul, pentru că mai bine este a mânia pe oameni decât pe Dumnezeu. Căci dacă aş plăcea oamenilor, apoi nu aş fi robul lui Hristos".
Toţi pizmătăreţii Sfântului Ioan, sfătuindu-se, căutau vină asupra lui, ca să aducă în popor veste rea despre dânsul. Deci au trimis mai întâi în Antiohia, cercetând că doar vor afla vreun rău pe care l-ar fi făcut Ioan din copilărie. Dar au murit cei ce făceau iscodiri şi n-au aflat nimic. Apoi au trimis în Alexandria la Teofil, care ştia să alcătuiască minciuni cu meşteşug; dar nici acela nu putea grăi ceva asupra vieţii Sfântului Ioan, care strălucea ca soarele cu faptele cele bune. Însă Teofil (arhiepiscopul Alexandriei) cu dinadinsul se îngrijea de aceasta, cum să izgonească pe Sfântul Ioan din scaun, având ajutătoare pe împărăteasa şi pe alţi oameni răi; iar mai vârtos, şi-a câstigat ajutor pe satana.
Apoi pricina izgonirii Sfântului Ioan s-a început astfel: într-o bună zi împărăteasa se plimba prin viile împărăteşti şi văzând o vie frumoasă a luat un strugure, gest simbolic, ceea ce însemna că via trebuia să-i fie oferită de proprietar. Via însă, era a unei văduve care nu s-a învoit cu acest obicei nedrept şi s-a plâns patriarhului. "Sfântul Ioan îndată a trimis scrisoarea sa către împărăteasă, vorbindu-i de milostivire, aducându-i aminte de viaţa cea bună a părinţilor săi şi de faptele cele bune ale împăraţilor celor mai dinainte. Şi, mai aducându-i aminte de frica lui Dumnezeu şi de judecata cea înfricoşată a Lui, a rugat-o să întoarcă via văduvei celei sarace".
Împărăteasa a replicat cu asprime: "Ma înfrunţi cu cuvintele tale ca şi cum aş face nedreptate şi fărădelege, neştiind aşezămintele împărăteşti; m-ai năpăstuit cu vorbele tale şi nu voi răbda până la sfârşit să fiu defăimată de tine". Ioan a răspuns: Dă înapoi via celei nedreptăţite, ca să nu te numesc pe tine a doua Izabela şi să moşteneşti împreună cu ea şi blestemul."
Atunci împărăteasa s-a aprins de mare mânie, zicând: "Eu însămi mă voi răzbuna asupra ta şi de acum nu numai că nu voi da via văduvei, dar nici alta în locul aceleia şi nici preţul nu voi porunci să-i dea. Iar ţie îţi voi da pedeapsă pentru ocara aceasta." Deci a poruncit să scoată pe Sfântul Ioan cu sila din palat.
"Cu astfel de ocară ieşind Sfântul patriarh de la împărăteasă, a poruncit lui Evtihie arhidiaconul, zicându-i: Spune portarilor bisericii că atunci când va veni împărăteasa la biserică, să închidă uşile, să n-o lase să intre, precum şi pe toţi cei care vor veni împreuna cu dânsa, şi să-i spună că Ioan a poruncit să se facă aşa. Sosind praznicul înălţării Sfintei Cruci şi adunându-se tot poporul în biserică, apoi venind şi împăratul cu toţi boierii săi, a venit şi împărăteasa cu toata curtea. Iar când a văzut-o portarul venind, a închis înaintea ei uşile bisericii, nelăsând-o să intre înăuntru, după porunca patriarhului. Şi când strigau slugile: Deschideţi împărătesei!, portarii răspundeau: Patriarhul a poruncit să n-o lăsăm. Iar ea, umilindu-se de mânie şi de ruşine striga, zicând: Vedeţi toţi şi înţelegeţi ce fel de necinste îmi face acest om. Toţi intră în biserică şi numai pe mine singură mă opreşte; au doară nu este drept să mă razbun asupra lui şi să-l izgonesc din scaun?
Sfântul Ioan nu cedează şi conflictul se acutizează. Vorbeşte din Sfânta Scriptură, anume din cărţile împăraţilor cu trimitere la situaţia de fapt: "Adunaţi la mine pe proorocii cei de ruşine, pe cei ce mănâncă la masa Izabelei, ca să vorbesc către dânsii precum a zis Ilie: Pâna când şchiopătaţi de amândouă gleznele voastre? De este Domnul Dumnezeu, mergeţi în urma Lui, iar de este masa Isabelei vă veţi îngreţoşa". Acestea auzind, vrăjmaşii Sfântului Ioan, au spus că Sfântul Ioan a asemănat pe împărăteasă cu Isabela, iar pe dânşii i-a numit prooroci fără ruşine. Deci, scriind acelea, le-au dat împăratului şi împărătesei. Aceştia, adunând un sinod de pripas l-au chemat pe sfântul la judecată. Sf. Ioan a refuzat să se prezinte, zicând către episcopii săi: "La cine să merg, la pârâşii ori la judecătorii mei? Eu sunt gata a sta şi înaintea soborului a toată lumea, însă să stea şi vrăjmaşii mei cu mine la judecată, dar altul să fie care să ne judece. Pe când acum, şi pârâşii şi judecştorii mei sunt aceiaşi. Ei nu voiesc să se judece cu mine, ci ca să mă judece pe mine; deci nu voi merge la o judecată ca aceasta. Să se adune episcopii de la toate scaunele şi atunci voi sta la judecată".
Împăratul Arcadie n-a ascultat nici învinuirile aduse asupra lui Ioan, nici răspunsul lui; ci crezând numai cuvintele nedrepte ale acelui sobor local, îndată a poruncit să izgonească pe Sfântul din scaun. La împotrivirea poporului a trebuit să-l readucă şi "înştiinţând cetăţenii de aceasta, au ieşit toţi în întâmpinarea lui cu lumânări aprinse, încât se acoperise marea de corăbiile ce-l întâmpinau." Pacea nu a durat multă vreme, căci "un idol de argint în chipul împărătesei Evdochia era făcut şi pus pe un stâlp înalt, aproape de biserica Sfintei Sofia, în mijlocul uliţei celei mari. Acolo se obişnuise a se face privelişte şi mulţi, adunându-se la acel stâlp, făceau jocurile lor".
"Sfântul a început mai pe faţă a grăi despre împărăteasă, la toată adunarea: Iarăşi Irodiada se îndrăceşte, iarăşi joacă şi saltă, iarăşi caută capul lui Ioan." Şi îndată s-au trimis cărţi împărăteşti pe la toţi episcopii, ca să se adune la Constantinopol şi să judece pe Ioan. Aşa a fost surghiunit a doua oară. "Sfântul Ioan, auzind aceasta, a chemat pe episcopii săi iubiţi şi pe clerici şi învăţându-i să fie tari în dreapta credinţă, le-a dat sărutarea cea mai de pe urmă. Iar ei au plâns pentru dânsul cu amar, apoi si el, plângând, s-a despărţit de dânşii cu jale." Apoi, după o îndelungată pribegie, au ajuns la Comani, unde era o biserică a Sfântului Sfinţitului Mucenic Vasilisc, episcopul Comanilor. Fiind atunci praznicul înălţării Cinstitei Cruci, în acea noapte s-a aratat fericitului Ioan, Sfântul Mucenic Vasilisc, zicând: "Nădăjduieşte, frate Ioane, că mâine vom fi amândoi împreună".
Acelaşi sfânt mucenic s-a arătat şi preotului bisericii sale, zicând: "Găteşte loc fratelui Ioan, căci vine la noi". Apoi a săvârşit Sfânta Liturghie şi s-a împărtăşit cu Preacuratele şi de viaţă făcătoarele Taine ale Trupului şi Sângelui lui Hristos. După aceea, făcând rugăciune de mulţumire, a dat sărutarea cea mai de pe urmă celor ce erau împreuna cu dânsul.
Apoi, culcându-se, a grăit cuvântul cel obişnuit: Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Însemnându-se cu semnul Crucii, a zis cuvântul cel mai de pe urmă: Amin! Şi îndată şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, în ziua Înălţării Cinstitei Cruci, pentru că a purtat Crucea în toată viaţa sa, răstignindu-se lumii şi împreună răstignindu-se cu Hristos.
Viata Sfintului seamana cu lumina soarelui.