E toaca Ta! A început să bată!
Foaie de suflet şi de cuget pentru tot creştinul
Toaca
Maică Matrona
 [video] "Ecumenismul e pentru că nu ne apărăm credinţa, iar dacă nu ne apărăm credinţa - ne pecetluiesc". Adunare generală. “Invazia microcipurilor în Moldova. Cum ne apărăm?” Prot. Anatolie CIBRIC: „În ultima vreme, pe unele forumuri au apărut comentarii provocatoare semnate cu numele meu” [video] Un filmuleţ despre CIPURI şi o întrebare: CIPURILE IMPLANTABILE actuale LE-AŢI ACCEPTA? PATRIARHUL KIRIL ÎI CONSIDERĂ PE CATOLICI ŞI PROTESTANŢI ERETICI. Detalii depsre întâlnirea delegaţiei Mitropoliei Moldovei cu arhiep. Teognost EREZIA STRÂNSĂ CU UŞA ÎŞI ARATĂ COLŢII. Primele informaţii despre întâlnirea delegaţiei Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove cu arhiepiscopul Teognost [video] Conferinţă de presă la tema reacţiei ierarhiei BORu la Scrisoarea Deschisă a Creştinilor Ortodocşi din Moldova Creştinii ortodocşi către reprezentaţii Ministerului Sănătăţii: „Nu vă credem!” [video] Un grup de ONG-uri cer modificarea legislaţiei privind vaccinarea copiilor Conferinţă şi protest spontan împotriva vaccinării obligatorii [video] Ieroschimonahul Rafail (Berestov) Aghioritul la întâlnirea de la Chişinău: „Întreaga Ortodoxie este într-un pericol nemaiauzit!” [video] STRIGĂTOR LA CER: 2006 - Pomenirea papei în catedrala patriarhală din Constantinopol [video] Cuvântarea Părintelui Anatolie (CIBRIC) despre prigoana începută ACUM în Rusia: "Vine valul cel mare!" [video] PS Iustinian (România): ”Slujitorii altarelor, să luăm ATITUDINE! Poporul intuiește ceva...” Scrisoarea deschisă a creştinilor ortodocşi din Moldova către Patriarhul Kiril al Moscovei şi al Întregii Rusii [ACTUALIZAT]  DRUMUL CRUCII în jurul Chişinăului [FOTO/VIDEO - actualizat, 17 iulie]  [IMPORTANT, VIDEO] Părintele Rafail (BERESTOV) de la Athos susţine Scrisoarea creştinilor ortodocşi din Moldova către Patriarhul Kiril  Stareţul Rafail (Berestov) de la Athos: "Nu se mai poate tăcea!" [foto] 23iunie. Moldova, binecuvântată de Dumnezeu!  [video] Părintele Arsenie (Papacioc): "Pentru adevăr trebuie să ştii să mori" Sf. Simeon Noul Teolog: Pogorârea în noi a Sfântului Duh - condiţia mântuirii  Mass-media (ne) moldovenească prigoneşte tot ce e creştinescArhiepiscopul Averchie (Tauşev): "Să fim adevăraţi creştini ortodocşi, nu modernişti" Cuv. Kukşa al Odesei: "Staţi în credinţa ortodoxă până la ultima suflare!" Pr. Dionisie Ignat: "Dacă au înşelat pe capii Bisericii, sigur... s-a terminat, e sfârşitul"  
românăрусский
Nr. 8, 7, 6, 5, 4,
ZiarulNr. 5, mai 2009
Legături externe

rss


Scara spre Cer


Banerul nostru:

toaca_139


Nr. 5, mai 2009
"Aş vrea să mor de Paşti, sub dangătul clopotelor"
Ştiri și Publicații
Toate ştirile şi publicaţiile>>

90540 copy

La Optina au venit cosmonauţii care căutau acel punct de intersecţie al coordonatelor, unde deasupra pământului se înălţa în cer un stâlp de lumină. Ei au fotografiat din cosmos această luminozitate. Era Optina, aflată încă în ruine, dar revărsând lumina plină de har.

Un hotar al istoriei Optinei l-a trasat ziua de 18 aprilie 1993. Atunci mănăstirea a trecut prin încercarea de foc, din care a ieşit transfigurată. În ziua aceasta în chip nevăzut ne-a vizitat veşnicia. În biserică, înaintea uşilor împărăteşti se aflau trei sicrie şi oamenii orbiţi de plâns se apropiau de ele, dând ultima sărutare. „Hristos a înviat, părinte Vasile!", „Hristos a înviat, Trofimuşca!", „Hristos a înviat, părinte Ferapont!".

Până acum văd în faţa ochilor trei sicrie, înconjurate, ca de nişte coroane, de curcubeul aprins din ouă roşii. Iar în biserica mută de durere răsuna de pe amvon glasul încet al părintelui Pavel: „Am trăit noi, am trăit dar n-am ştiaut că printre noi vieţuiesc oameni sfinţi". Cât de fulgerător de scurtă a fost calea lor călugărească! Medicul Olga Kiselkova, care îl cunoştea pe păr. Vasile încă de la Moscova, a spus despre calea lui: „A fost un urcuş pe verticală".

Din cartea Ninei Pavlov
„Paştile cele frumoase"

Învierea Domnului din anul 1993 la Optina s-a început ca de obicei: cu miezonoptica pascalaă, apoi a urmat procesiunea de Paşti spre schitul Sf. Ioan. Urmă utrenia de Paşti şi Sfânta Liturghie.

Se spune că evenimentele viitoare aruncă umbre. Majoritatea creştinilor în acea noapte au simţit în suflet o nelinişte. Chiar şi cântăreţii deseori se împiedicau în cântare. Unii pelerini au remarcat că încercau să se impună să se bucure. Slujba s-a terminat pe la şase dimineaţa şi fraţii s-au dus la trapeză.

După trapeză monahiii Trofim şi Ferapont s-au întors la clopotniţa mănăstirii pentru a vesti tuturor oamenilor bucuria Învierii lui Hristos. Peste zece minute dangătul pascal brusc s-a întrerupt. Pelerinii agitaţi au alergat în grabă la chilia stareţului care discuta cu călugării, spunându-le că pe clopotari ori că i-au bătut, ori că i-au ucis. Călugării veniră în fugă şi în întunericul ce mijea de ziuă au văzut pe podeţul clopotniţei două trupuri. Totul se petrecea ca într-un vis sinistru, nu era clar ce se întâmplă.. Deodată o femeie strigă: „Uitaţi-vă, al treilea". Pe cărăruşa ce ducea spre schit au zărit încă un călugăre răpus la pământ. Pe Trofim l-au adus în biserică. Ochii albaştri erau larg deschişi şi nu se ştia mai pâlpâie în el viaţa sau sufletul s-a despărţit deja de trup. Imediat după ce au intrat în biserică, fraţii care îl duceau pe p. Trofim au văzut pe marmora albă a podelei catedralei Sf. Nicolae o dâră de sânge. Înseamnă că a fost lovit cu cuţitul sau cu ceva ascuţit... În acelaşi timp, în clopotniţă, doctorul mănăstirii ascultătorul Vladimir încerca să-i acorde ajutor păr. Ferapont, însă repede a înţeles că nu mai are mici un rost.

Al treilea era ieromonahul Vasile, care se ducea să mărturisească credincioşii de la Liturghia din schit de la ora şase. Unii dintre cei ce au alergat în grabă spre părinte nu puteau înţelege cine era ieromonahul din faţa lor, într-atât de palidă şi lipsită de sânge era faţa părintelui. El nu a rostit nici un cuvânt şi doar din privire i se putea citi cât de cumplit suferă. Egumenul Melhisedec a venit repede cu plapuma ca să-l transporte pe părintele Vasile, dar el deja era dus pe mâini spre catedrala Intrării Maicii Domnului în Biserică, unde l-au pus vizavi de sfintele moaşte ale Cuv. Amvrosie.

O femeie a auzit cum părintele Trofim, rănit de moarte, continua să bată clopotele şi, pierzându-şi cunoştinţa, a spus: „Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi..."

Înainte de aceste evenimente cineva dintre pelerini văzu cum spre clopotari se îndrepta un bărbat în manta. Pe acoperişul saraiului din partea de est a mănăstirii, au descoperit urme, iar alături se tăvălea mantaua. Când au ridicat-o în interior au văzut un mic pumnal. Ascuţişul era strălucitor. Apăru o senzaţie de ireal: nu putea ucigaşul să-l şteargă până la strălucire şi cu ce scop i-ar fi trebuit să facă asta? Însă sub peretele căsuţei cu două etaje, care se află între sarai şi turnul schitului, au găsit o sabie însângerată, pe care era incrustat numărul antihristului - 666.

Mantaua au atârnat-o pe gardul ogrăzii în jurul fundamentului bisericii în cinstea icoanei Maicii Domnului din Vladimir. Acolo deja stătea schiegumenul Ilie înconjurat de fraţii mănăstirii şi de pelerini, care le spunea: „Nici nu poate fi vorba de o ucidere întâmplătoare - este lucrarea slugilor diavolului".

... Ieromonahul Mihail, slujind Sfânta Liturghie în Biserica Sfântului Ioan se întreba de ce nu vine părintele Vasile care era foarte disciplinat. Povesteşte un călugăr: „Când am intrat în altar la prochimen, înainte de citirea Apostolului, i-am spus: „Pomeniţi-i pe nou-adormiţii călugări Trofim şi Ferapont", „Ai cărei mănăstiri?", mă întrebă. „Ai noastre". „Iată cum Domnul a cinstit Optina... De acum avem şi noi mucenicii noştri. La Paşti!" „Rugaţi-vă pentru sănătatea părintelui Vasile, e grav rănit". Imediat după citirea Sfintei Evanghelii s-a rostit ectenia pentru sănătate, la care s-au adăugat trei cereri pentru grav bolnavul ieromonah Vasile. Apoi începu ectenia pentru răposaţi cu rugăciunea „Dumnezeul duhurilor şi a tot trupul". Din prescura pentru sănătate părintele Mihail a scos o părticică pentru părintele Vasile, iar din cea pentru răposaţi - pentru odihna călugărilor Trofim şi Ferapont. Pe faţa ierodiaconului Ilarion şiroiau lacrimile.

Iar când slujba era pe sfârşite în biserică veni ierodiaconul Ştefan şi le spuse cântăreţilor că a murit părintele Vasile. Credincioşii au auzit vestea şi toată biserica s-a cutremurat de suspine.

...Liturghia târzie au săvârşit-o în Biserica Cuv. Ilarion cel Mare, care se află după ograda mănăstirească. Pelerinii erau în nedumerire de ce de Paşti sunt zăvorâte porţile mănăstirii şi nimănui nu-i este permis să intre. După ce trupurile noilor mucenici au fost aduse de la spital, le-au pus în Biserica Cuv. Ilarion cel Mare şi pentru călugări neîncetat s-a citit Psaltirea, iar pentru ieromonah - Evanghelia.

optina_08_08 copy

Monahul Ferapont

„Se simţea în el un dramatism interior şi o viaţă duhovnicească încordată, caracteristică personalităţilor marcante. Ce se ascundea în sufletul lui, nu ştiu. Dar era omul lui Dostoevski", îşi amintea pictorul Serghei Losev.

A fost aşa un caz. Un pelerin s-a apropiat de omul de serviciu din biserică, spunând despre sine că a nimerit la mănăstire întâmplător şi că se îndoia în existenţa lui Dumnezeu. „Dumnezeu există, a spus el emoţionat. Am văzut aici cum se ruga un monah. Am văzut faţa unui Înger care vorbeşte cu Dumnezeu. Dumneavoastră ştiţi că printre noi umblă Îngeri!" „Ce Îngeri?", s-a speriat omul de serviciu. Iar călătorul a arătat cu mâna spre monahul Ferapont care ieşea din biserică.

Taina neobişnuit de tensionatei sale vieţuiri duhovniceşti înaintea morţii monahul Ferapont a dus-o cu el. Însă monahul Macarie (Pavlov) a memorizat că părintele Ferapont a spus odată în faţa tuturor: „Da, păcatele noastre le putem spăla doar cu sânge".

Monahul Trofim

„Trofim era un Ilie Muromeţ duhovnicesc şi cu atâta generozitate revărsa asupra tuturor dragostea sa, încât fiecare îl considera prietenul său". Vătraiul el, glumind, îl împodobea cu fundiţă.

Parcă nu-ţi venea să crezi în viaţa postnicească a p. Trofim - întruna era plin de energie, avea o înfăţişare înfloritoare. Îl iubeau toţi şi credeau că îl cunosc. Dar, după ce a fost ucis, s-a dovedit că era o fire închisă şi nu avea confidenţi.

„Mi-l amintesc pe Trofim şi văd această imagine, îşi aminteşte pelerinul Victor Prokuronov, se întoarce Trofim de la câmp, iar spre dânsul din toate părţile aleargă copiii, se gudură câinii. Iar caii îşi întind gâturile, încercând să-i pună capul pe umeri". Copiii îl iubeau cu o dragoste nespusă.

Trofim era un monah adevărat - tainic, interiorizat, nu avea nici umbră de spoială fariseică. Pentru dânsul nu existau oameni răi pe pământ şi în orice timp al zilei sau nopţii puteai apela la ajutorul lui.

Îl recunoşteai după mersul fulgerător. „La rugăciune trebuie să fugi ca la pojar", scria Cuv. Antonie din Optina. Părintele Trofim era un ascet tainic, dar un ascet plin de bucurie, care prin viaţa sa prezenta biruinţa duhului asupra trupului.

Ieromonahul Vasile

Părintele ieromonah Vasile era monumental din fire - avea înălţimea doi metri şi umeri viguroşi. Niciodată nu se aşeza la mărturisire şi în Postul Mare, stând în picioare câte 18 ore în şir.

Avea o sensibilitate aparte faţă de har şi la Paşti s-a văzut acest lucru. Învierea Domnului o simţea cu atâta intensitate, încât ochii brusc i se umpleau de lacrimi şi parcă ieşea în afara timpului.

Lui i s-a dat credinţa de foc a mărturisitorilor şi noilor mucenici ai Rusiei.

Era omul rus marcat de sentimentul vinovăţiei pentru tot ce se petrece, caracteristic oamenilor înzestraţi cu înalta putere a dragostei jertfelnice. Iată una dintre ultimele notiţe în jurnalul său: „Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi, să te rogi pentru el ca pentru sine, văzând astfel că păcatele aproapelui sunt păcatele tale, să cobori în iad cu aceste păcate pentru mântuirea aproapelui. Doamne, Tu mi-ai dat dragostea şi m-ai schimbat cu totul şi acum nu pot să procedez altfel, decât să merg la chinuri pentru aproapele meu. Suspin, plâng, dar nu pot altfel, fiindcă dragostea Ta mă conduce şi nu vreau să mă despart de ea şi în ea aflu nădejde de mântuire şi nu disper până la capăt, văzând-o pe ea în mine".

Ieromonahul F. îşi aminteşte: „Înaintea Paştelui m-am mărturisit la părintele Vasile. Chiar în timpul mărturisirii m-a fulgerat gândul că sfinţia sa ia asupra sa păcatele noastre, considerându-le ale sale. În dimineaţa Sâmbetei Mari p. Vasile a rostit predica... Ceea ce am auzit mi-a confirmat presupunerea - da, părintele Vasile ia asupra sa păcatele noastre, considerându-le drept ale sale. Cu o noapte înainte citisem despre un stareţ, care a murit muceniceşte, pentru că a luat asupra sa multe păcate străine. Şi m-am gândit la p. Vasile - cum ai să mori tu, dacă iei asupra ta păcatele noastre? Doar marii stareţi ai Optinei şi nevoitorii din trecut aveau această îndrăzneală. Părintele Vasile nu se considera pe sine nevoitor. Şi este vorba de acţiuni impuse sau de nevoinţa monahismului rus în aceste condiţii nespus de grele, când mănăstirile zăceau ruinate, iar ieromonahilor tineri din cauza suprasolicitării le albea părul înainte de vreme".

„La voi aici e ca în 1941, a spus tatăl unui monah care a luptat în Marele Război, sunteţi tineri şi fără experienţă, şi din tren vă aruncaţi direct în luptă". Într-un cuvânt, era anul „patruzeci şi unu" monahal, când cineva trebuia să se târască pe sub tancuri şi să coboare pentru mântuirea aproapelui în iad.

... De Paşti, în anul 1993, s-au adus Domnului spre jertfă de mulţumire trei noi mucenici de la Optina. În Joia Mare toţi şi-au făcut Sfântul Maslu, s-au împărtăşit chiar înaintea morţii şi au primit moarte pentru Hristos. Domnul a dat semn că a primit jertfa lor, arătând în ceasul morţii semn pe cer. Martori au fost trei - moscoviţii Evghenia Protokina şi Iulie, şi un pelerin din Kazan. Ei nu ştiau nimic despre omor, plecând din Optina imediat după slujbă. Aşteptând autobuzul la staţia din Kozelsk, ascultau dangătul pascal al clopotelor şi se uitau în direcţia mănăstirii. Deodată sunetul s-a curmat, iar deasupra cerului Optinei parcă a ţâşnit sânge. Privind uimiţi la cerul însângerat, s-au uitat la ceas - era momentul uciderii. Pe pământ s-a vărsat sângele mucenicilor, şi, ţâşnind, a ajuns la cer.

Comentarii

2009-05-30 14:02:38
Victoria

Zguduitor!!! Indrazneala lor ne dau curaj ca sa luptam si noi. Ei au luptat si au murit muceniceste, iar noi cei de rind trebuie sa luptam cu noi insine mai intii, apoi cu legile ce ne inconjoara si cu "armata" lui Antihrist care face ravagii printre noi!

Lăsaţi un comentariu

ATENŢIE: Redacţia îşi asumă dreptul de a suprima comentariile deplasate.