E toaca Ta! A început să bată!
Foaie de suflet şi de cuget pentru tot creştinul
Toaca
Maică Matrona
 [video] "Ecumenismul e pentru că nu ne apărăm credinţa, iar dacă nu ne apărăm credinţa - ne pecetluiesc". Adunare generală. “Invazia microcipurilor în Moldova. Cum ne apărăm?” Prot. Anatolie CIBRIC: „În ultima vreme, pe unele forumuri au apărut comentarii provocatoare semnate cu numele meu” [video] Un filmuleţ despre CIPURI şi o întrebare: CIPURILE IMPLANTABILE actuale LE-AŢI ACCEPTA? PATRIARHUL KIRIL ÎI CONSIDERĂ PE CATOLICI ŞI PROTESTANŢI ERETICI. Detalii depsre întâlnirea delegaţiei Mitropoliei Moldovei cu arhiep. Teognost EREZIA STRÂNSĂ CU UŞA ÎŞI ARATĂ COLŢII. Primele informaţii despre întâlnirea delegaţiei Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove cu arhiepiscopul Teognost [video] Conferinţă de presă la tema reacţiei ierarhiei BORu la Scrisoarea Deschisă a Creştinilor Ortodocşi din Moldova Creştinii ortodocşi către reprezentaţii Ministerului Sănătăţii: „Nu vă credem!” [video] Un grup de ONG-uri cer modificarea legislaţiei privind vaccinarea copiilor Conferinţă şi protest spontan împotriva vaccinării obligatorii [video] Ieroschimonahul Rafail (Berestov) Aghioritul la întâlnirea de la Chişinău: „Întreaga Ortodoxie este într-un pericol nemaiauzit!” [video] STRIGĂTOR LA CER: 2006 - Pomenirea papei în catedrala patriarhală din Constantinopol [video] Cuvântarea Părintelui Anatolie (CIBRIC) despre prigoana începută ACUM în Rusia: "Vine valul cel mare!" [video] PS Iustinian (România): ”Slujitorii altarelor, să luăm ATITUDINE! Poporul intuiește ceva...” Scrisoarea deschisă a creştinilor ortodocşi din Moldova către Patriarhul Kiril al Moscovei şi al Întregii Rusii [ACTUALIZAT]  DRUMUL CRUCII în jurul Chişinăului [FOTO/VIDEO - actualizat, 17 iulie]  [IMPORTANT, VIDEO] Părintele Rafail (BERESTOV) de la Athos susţine Scrisoarea creştinilor ortodocşi din Moldova către Patriarhul Kiril  Stareţul Rafail (Berestov) de la Athos: "Nu se mai poate tăcea!" [foto] 23iunie. Moldova, binecuvântată de Dumnezeu!  [video] Părintele Arsenie (Papacioc): "Pentru adevăr trebuie să ştii să mori" Sf. Simeon Noul Teolog: Pogorârea în noi a Sfântului Duh - condiţia mântuirii  Mass-media (ne) moldovenească prigoneşte tot ce e creştinescArhiepiscopul Averchie (Tauşev): "Să fim adevăraţi creştini ortodocşi, nu modernişti" Cuv. Kukşa al Odesei: "Staţi în credinţa ortodoxă până la ultima suflare!" Pr. Dionisie Ignat: "Dacă au înşelat pe capii Bisericii, sigur... s-a terminat, e sfârşitul"  
românăрусский
Legături externe

rss


Scara spre Cer


Banerul nostru:

toaca_139


Nr. 8, august 2010
Ne-am născut creştini ortodocşi, trebuie să murim creştini ortodocşi
Ştiri și Publicații
Toate ştirile şi publicaţiile>>

p_ioan_rarau_cr- Părinte Ioan, Sfinţia Voastră cum vedeţi problema aceasta a cipurilor? Cum afectează ele mântuirea şi cum să se raporteze credincioşii la ele, atâta timp cât înşişi episcopii şi duhovnicii lor îi îndeamnă la această pecetluire?

- Ce pot să spun? Este limpede că ni se pregăteşte o cumplită dictatură. Această dictatură a cuprins şi păturile bisericeşti, din pacate, şi în curând sinodul se va transforma într-o dictatură colectivă, încât nimeni să nu se poată împotrivi. Se vorbeşte mereu de Ortodoxie, suntem ortodocşi, dar ce fel de ortodoxie? Ecumenică? Satanică? Mântuirea vine numai prin două lucruri: dreapta credinţă şi faptele. Fără dreapta credinţă poţi să faci orice faptă bună, poţi să arzi şi în foc pentru Hristos, dar dacă nu ai dreapta credinţă, degeaba...

Apropo de antihrist, aţi citit vedenia Sfântului Ioan de Kronştadt cu Sfântul Serafim de Sarov? O vedenie înfricoşătoare - într-o noapte a apărut Sf. Serafim de Sarov la Sf. Ioan de Kronştadt şi l-a luat într-o răpire duhovnicească prin văzduh şi s-au arătat acolo munţi de trupuri însângerate... „Păi, ce-i cu trupurile astea?" „Ăştia sunt mucenicii de pe timpul lui antihrist. Râu de sânge". „Ce-i cu ăsta?" „Ăsta e sângele vărsat pentru Hristos de pe timpul lui antihrist". Vede deodată norii şi nişte sfeşnice albe frumoase ardeau sus, la Sfânta Treime. Şi au început să cadă: unul, zece, o sută, trei sute, cu miile cădeau jos. Când ajungeau jos, se stingeau, se sfărmau cu desăvârşire, nu mai era nimic. „Ce înseamna asta"? „Aşa vor cădea bisericile în erezie". La urmă au rămas numai şapte sfeşnice arzând. Astea sunt cele şapte biserici, care au rămas în dreapta credinţă. Trebuie să vă gândiţi: Ce înseamnă astfel de biserici? Vor fi biserici întregi sau biserici regionale sau biserici statale, cum va fi? Nimeni nu ştie. Scris este: „Cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui". Niciodată nu trebuie să te miri de cei ce cad. Să te miri de cei ce stau. De căzut e uşor. Cel ce iubeşte viaţa aceasta, o pierde pe cea din veşnicie. Aceia sunt cei ce se leapădă pentru interesele materiale de Iisus Hristos, de dreapta credinţă.

Îl caut pe Dumnezeu cu adevărat, nu mă leagă nimic în lumea asta. Preoţii de mir sunt o problemă; ei sunt căsătoriţi, au o familie, şi singura lor sursă de existenţă este preoţia. Şi ca să-şi întreţină familia, să-şi ia hrană la copii, se leapădă de Hristos. Ei fac cică „sfânta ascultare", aşa i-au învăţat comunistii pe preoţi şi pe ierarhi - „sfânta ascultare". De cine să asculţi: de Dumnezeu sau de satana? Aici e întrebarea. Ascult de Dumnezeu, de satana n-avem nevoie.

- Părinte, şi cui lăsăm turma? Oamenii nu ştiu, sunt prost informaţi, preoţii nu le spun nimic.

- Păi ce să le spună preoţii? Nu prea îi interesează pe preoţi. Îşi văd de familie, de spovedit, de împărtăşit, de înmormântat, de botezat. Îşi fac datoria.

- Mulţi îşi pun problema: Ce fac dacă nu iau actele acestea cu cip? Cum voi putea vieţui?

- Depinde ce fel de trai vrea: trai în Hristos sau trai în lumea asta, ca să trăieşti bine pe pământ. Isav, pentru un blid de linte s-a lepădat de dreptul de întâi născut. Aşa şi noi de mântuire, pentru o pâine, pentru un blid de linte. Cine are nevoie de cip să-l ia, cine nu, nu. Am găsit scris în ziar că guvernul englez acum a hotărât să nu-i mai oblige pe oameni să aibă buletinele de identitate, numai cine vrea.

- Aşa-i, părinte, dar unii propovăduiesc că dacă ai credinţă în suflet, poţi să primeşti cipul şi nu-i lepădare.

- Dar unde-i credinţa dacă primeşti cipul? În numele cui crezi? Cipul pe cine reprezintă?

- Ei spun că trebuie să dai Cezarului ce-i al Cezarului, să dăm statului ce ne cere.

- Problema e că cipurile nu cer cele ale Cezarului, ci pe cele ale lui Dumnezeu. E un buletin cu cip, nu? Ce înseamnă buletin cu cip? Identitatea ta, nu? A cui? A lui 666, nu? Atunci, ce-am făcut eu? M-am lepădat de Hristos.

- Părinte, ştiţi că se pregăteşte cel de-al optulea sinod ecumenic. Ce efecte credeţi că va avea el asupra Bisericii?

- Cred că acest sinod va fi mai mult unul ecumenic (adică ecumenist - n.red.), decât panortodox. Un sinod de amestec. Una-i prietenia socială, tehnică, politică, alta este prietenia duhovnicească. Eu niciodată nu am să pot să fiu prieten cu un catolic, nici cu un protestant, nici cu un otoman, nici cu un iudaic, nici cu un păgân, nici cu un ateu.

- Şi cum ne raportăm la ei?

- Într-o familie sunt mai mulţi fraţi, nu? Sunt şi ascultători şi neascultători, sunt creştini şi necreştini. Sunt şi oameni cinstiti, şi sunt şi bandiţi şi hoţi. Suntem creaţi de Dumnezeu, dar nu toţi suntem fiii lui Dumnezeu. Cum pot să fiu eu prieten cu un adventist care scuipă o icoană a Maicii Domnului? Eu fac cruce, el scuipă crucea; eu sărut icoana, el scuipă icoana. Cum pot eu sa fiu prieten cu el? Se poate? Nu se poate.

- Ce sfat le daţi credincioşilor care nu mai au în jurul lor duhovnici care să marturisească dreapta credinţă şi care să lupte împotriva sistemului acesta antihristic? La cine să se ducă?

- La Hristos să se ducă. Să se roage. Ce să facă altfel? Să se spovedească, să se împărtăşească, că harul lucrează în continuare ...dacă preotul e hirotonit şi nu-i eretic.

Cel ce nu se împărtăşeşte des, ca să ia legătura cu Iisus Hristos şi cel ce nu are pe Maica Domnului de prieten şi de ajutor, nu se poate mântui. Nu zice Mântuitorul că „cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu voi petrece întru el"? Noi ce dorim, decât să petrecem cu Iisus Hristos, nu? Şi mai zice că „cel ce nu mănâncă Trupul Meu şi nu bea Sângele Meu, nu are viaţă întru el". Ce rost are viaţa fără Hristos? Vorbim de viaţă în Hristos, viaţă duhovnicească, dar care-i aceea? Degeaba faci mâncare dacă nu mănânci, nu? Vorbeşti despre Dumnezeu, dar fugi de El. Ce înseamnă vrednicie pentru împărtăşanie? Întâi şi întâi să ai dreapta credinţă, în al doilea rând să ai dragoste şi să-l doreşti pe Iisus Hristos, ca să te uneşti cu El, în al treilea rând să fii împăcat cu toată lumea, să fii spovedit, să te rogi pentru vrăjmaşi; caută, vezi poruncile şi apoi te împărtăşeşti. Nu-i asta viaţa în Hristos?

Cine nu vrea să petreacă cu Iisus Hristos? Cine nu vrea să-L aibă pe Iisus Hristos în El? Masonii, ateii, necredincioşii, nu? Ce făceau primii creştini? Se împărtăşeau în toată ziua şi erau atât de înfocaţi în credinţă, încât lăsau familii, lăsau servicii, averi, tot şi-l mărturiseau pe Hristos în public. Şi primeau cele mai crunte chinuri, şi aşa Îl mărturiseau pe Iisus Hristos.

Dacă n-ai pe Mântuitorul Iisus în tine, tremuri la prima adiere de vânt. Ce-i foloseşte omului viaţa, dacă n-are pe Dumnezeu şi trăieşte ca un păgân? Prin răbdarea voastră vă veţi mântui sufletele voastre. Prin răbdare, răbdare... Ne supunem la toate, dar până la credinţă. Ne-am născut creştini ortodocşi, trebuie să murim creştini ortodocşi, altfel nu ne mântuim.

- Şi dacă biserica noastră va pactiza cu catolicii?

- Eu n-am să fiu catolic niciodată. Nu-i mai pomenesc. Papa uzurpă tronul lui Iisus Hristos, nu? Cine a făcut pe papa vicar? S-au uitat sute de milioane de oameni la televizor când a fost intronizat papa, dar când L-au vazut pe Iisus să vină să-l aşeze pe el vicar? Unde era papa când Mântuitorul S-a răstignit pentru oameni? Unde era papa când Dumnezeu a creat lumea? Dar când au făcut inchiziţia şi când au făcut cruciadele? A auzit toată lumea, ştie toată lumea de fărădelegile lor. Mărturie sunt mucenicii de la Muntele Athos şi din alte părţi. Toate minciunile sunt de la romano-catolici, toate înşelăciunile. Ei nu se apropie de dreapta credinţă, ei n-au harul Duhului Sfânt şi nici nu fac invocarea Duhului Sfânt. Aşa cum a început lumea, aşa şi sfârşeşte.

- Adică?

- Prin mucenicie. Cum a început creştinismul aşa şi sfârşeşte. Şi-i ia Dumnezeu pe cei ai Lui.

- Credeţi că vom reveni la biserica de catacombă?

- Asta Dumnezeu ştie. Nu ştiu dacă catacomba va mai fi de vreun folos. De folos îţi este să păstrezi dreapta credinţă, să mărturiseşti. Şi asta a spus-o Apostolul Pavel: să crezi cu inima, să mărturiseşti cu gura. Şi unde să te mai cobori în catacombă, că te vede de la 15 kilometri înălţime şi la 4-5 metri adâncime.

- Deci, să rămână fiecare acolo unde este şi să mărturisească?

- Dar unde să te duci? La turci, la păgânii aceia? În Italia, la eretici? Unde să te duci? Asta e o înşelăciune. Mă duc să mă retrag, să mă ascund. Unde? După care copac? Acelaşi lucru l-a spus şi părintele Iustin. Măi, staţi acolo, şi mărturisiţi. Aşa cum s-a întâmplat la mănăstirea Iviru, la cruciada a patra cu icoana Maicii Domnului, Portăriţa. Au luat-o de la poartă, în biserică, ca să-i ocrotească de furia cruciaţilor. Icoana s-a dus iar la poartă. Au luat-o în biserică, s-a dus iar la poartă. Când s-o ia din nou, le-a spus Maica Domnului: „Eu vă apăr pe voi, nu voi pe mine". Ce, noi îl apărăm pe Dumnezeu? Dumnezeu ne apără pe noi. Şi când au atacat cruciaţii, într-o secundă, un nor aşa de gros, o ceaţă aşa de mare de nu se mai vedea mâna, a venit peste ei. A fost furtună, a răsturnat tot, s-a desfiinţat cruciada a patra. Am fost la o mănăstire de pe Muntele Athos, unde s-a dărâmat biserica. Uitaţi, foarte interesant. Era la cruciada a patra. La o parte din preoţi le-a fost frică de cruciaţi, când îi vedeau îmbrăcaţi cu zale, cu suliţe, cu iatagane şi au primit să slujească cu romano-catolicii în biserică. Iar in timpul liturghiei, s-a dărâmat biserica pe ei şi i-a omorât. M-am mai dus o dată si n-am mai văzut biserica deloc. Era o clădire mare, acoperită, înăutru se vedea biserica, dar afară nu se mai vedea, ca să nu se mai ştie trecutul.

La mănăstirea Marea Lavră, doi preoţi au slujit cu catolicii, dar când au murit, n-au mai putrezit. Ei vor să îngroape trecutul, dar nu vor reuşi. Însă nici nouă nu ne va fi uşor; va fi vreme de mucenicie!

Dar să nu ne temem că nu noi, ci Maica Domnului îi va apăra pe toţi cei care nu s-au închinat lui veliar.

Părintele Ioan de la Rarău

Comentarii

2010-08-23 14:21:45
Igor igor.r@,ail.md

Parintele da dovada de o necunoastere a Sfintelor Scripturi. In cartea Apocalipsa se spune clar cine va primi si cine nu va primi semnul Fiarei. Aceste lucruri se vor intimpla, conform cartii APocalipsa, dupa rapirea bisericii.
APoi relatia parintelui la alte confesiuni e una batjocoritoare. Pacat

2010-09-30 05:38:20
ramona emanuela

Parintele Ioan are dreptate,apara ortodoxia si nu o tradeaza ca ecumenistii si ereticii;acestia batjocoresc Adevarul,care Este Unul Singur.Dumnezeu Este Ortodox!

Lăsaţi un comentariu

ATENŢIE: Redacţia îşi asumă dreptul de a suprima comentariile deplasate.